Ministerul de Interne din Marea Britanie a semnat o scrisoare in care ii cere unui roman sa se intoarca in tara lui sau in oricare alta tara UE

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase octombrie 30, 2017 19:14

Ministerul de Interne din Marea Britanie a semnat o scrisoare in care ii cere unui roman sa se intoarca in tara lui sau in oricare alta tara UE

Ministrul de interne din Marea Britanie a semnat o scrisoare în care ii cere unui cetățean român aflat în Regatul Unit să se întoarcă în România sau in oricare alta tara din Uniunea Europeana (UE) pentru a evita să devină „nevoiaș”. Scrisoarea a fost divulgată de duminicalul londonez The Observer.

Scrisoarea, trimisa în numele ministrului Amber Rudd, îi sfătuiește pe cetățenii statelor UE să ia în considerare plecarea din Regatul Unit deoarece ei au „dreptul de a călători liber de-a lungul UE și pot vizita, locui, studia și în cele mai multe cazuri lucra în orice stat membru UE”, ceea ce, scrie Observer, poate fi interpretat ca un semn premergător al părăsirii Uniunii de către Marea Britanie.

Scrisoarea datează din 18 octombrie și este adresată unui cetățean al României aflat într-un centru de detenție pentru imigranți. El este anunțat că solicitarea sa pentru locuință de urgență a fost respinsă și ca atare ar trebui să ia în considerare plecarea în altă țară.

Ați putea evita să deveniți nevoiaș prin întoarcerea în România sau într-un alt stat membru al UE în care ați putea beneficia de acces toate drepturile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără interferențe” se mai spune în scrisoare.

Iti recomandam: Implicatiile Brexit asupra romanilor din Marea Britanie, prezentate de Ministerul de Externe

Informatii utile pentru romani despre Brexit

Numărul expulzărilor de cetățeni UE din Marea Britanie a crescut simțitor după referendumul din 23 iunie 2016 în care electoratul a votat în favoarea părăsirii UE, ajungând la 5301 în anul încheiat la 30 iunie 2017. Vizați ar fi de către guvern, scrie Observer, în special persoanele fără adăpost, care dorm sub cerul liber.

Între timp însă un document al directoratului pentru justiție al Comisiei Europene dezvăluie intenția de a analiza amendamentele intrate în vigoare în legislație în februarie 2017 care permit expulzarea administrativă a cetățenilor UE care dorm pe stradă.

Documentul UE adaugă că astfel de practici ar putea contraveni dreptului la liberă circulație a cetățenilor europeni și anunță că procesul de adunare de probe în acest caz a demarat.

Premierul britanic Theresa May a refuzat să garanteze drepturile cetățenilor UE din Marea Britanie, în număr de circa 3,5 milioane după ieșirea din Uniune în martie 2019, dacă UE nu garantează prin reciprocitate drepturile cetățenilor britanici din celelalte state ale Uniunii, număr estimat a se ridica la circa un milion.

Te-ar putea interesa si: Guvernul din Marea Britanie vrea sa limiteze libera circulatie a muncitorilor din tarile UE dupa Brexit

Vrei cetatenie britanica? Uite la ce intrebari trebuie sa raspunzi, daca ai trecut examenul de limba engleza 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.