Theresa May, anunt despre Brexit pentru europeni si, implicit, pentru romani. Ce se va intampla cu drepturile lor din 2019

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase februarie 2, 2018 10:49

Theresa May, anunt despre Brexit pentru europeni si, implicit, pentru romani. Ce se va intampla cu drepturile lor din 2019

Europenii care vor ajunge in Regatul Unit dupa Brexit nu vor mai avea aceleasi drepturi cu cei care au venit inaintea acestei date, o pozitie aflata insa in dezacord cu cea a Uniunii Europene. Premierul Marii Britanii Theresa May i-a avertizat pe cetăţenii europeni care vor sosi în Regatul Unit după Brexit că ar putea să nu beneficieze de unele drepturi. „Ceea ce facem acum este ceea ce poporul britanic i-a cerut guvernului să facă, şi anume să livreze Brexit-ul”, a motivat Theresa May. Totusi, poziţia premierului britanic anunţă o confruntare cu Uniunea Europeană cu privire la tratamentul acordat europenilor în perioada de tranziţie, transmite Reuters.

Theresa May, aflată într-o vizită în China, le-a spus unor jurnalişti că va lupta împotriva unor propuneri cu privire la acordarea dreptului de „rezidenţă deplină“ europenilor care vin în Regat după ce acesta părăseşte Uniunea, în martie 2019. ”Acesta este un subiect de negociere în perioada imediat următoare. Vreau să fie clar că există o diferenţă între persoanele care au venit la noi înainte să plecăm şi cele care vor veni ştiind că Regatul Unit nu mai este membru UE”, a declarat ea.

Uniunea Europeană a avertizat Londra că cetăţenilor statelor membre ar trebui să li se garanteze drepturi depline de rezidenţă în Marea Britanie în cei doi ani ai perioadei de tranziţie post-Brexit. Theresa May a indicat însă că cetăţenii europeni care vor sosi în Marea Britanie după martie viitor vor fi trataţi în mod diferit de cei stabiliţi deja în această ţară.

Iti recomandam si: UE si Marea Britanie nu se inteleg pe drepturile cetatenilor europeni care vin in Regat dupa Brexit

Ghid util despre Brexit pentru romani

‘Persoanele care au venit în Regatul Unit atunci când eram membri ai UE şi-au stabilit anumite aşteptări – au făcut o alegere de viaţă şi şi-au stabilit anumite aşteptări’, le-a declarat ea reporterilor înaintea vizitei în China. ‘Sunt foarte clară că există o diferenţă între acei oameni care au sosit înainte ca noi să ieşim (din UE) şi cei care vor veni când ştiu deja că Regatul Unit nu mai este membru al UE’, a adăugat ea.

Acord de tranziţie

Acesta este un potenţial obstacol pe care Marea Britanie şi UE trebuie să-l depăşească pentru a ajunge la un acord de tranziţie, care le vor da celor două părţi timpul de a se pregăti pentru impactul pe termen lung al Brexit-ului. Mulţi susţinători ai Brexit-ului se arată îngrijoraţi că rezultatul referendumului din 2016 ar putea fi deturnat prin planul de a aduce puţine modificări relaţiei actuale imediat după ce Marea Britanie va ieşi oficial din Uniune, la 29 martie 2019.

Theresa May a respins însă aceste îngrijorări. ‘Ei nu au votat pentru ca nimic să nu se schimbe atunci când vom ieşi din UE. Ceea ce facem acum este ceea ce poporul britanic i-a cerut guvernului să facă, şi anume să livreze Brexit-ul’, a subliniat premierul britanic.

În replică, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a avertizat că ‘drepturile cetăţenilor în timpul perioadei de tranziţie nu sunt negociabile’. ‘Pentru ca tranziţia să funcţioneze’, nu pot exista ‘două seturi de drepturi pentru cetăţenii UE’, a declarat Verhofstadt pentru cotidianul The Guardian, citat de BBC News.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.