Tudor Massaci, un student roman in Marea Britanie, a triumfat la British Film Institute de la Londra

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase iunie 21, 2017 12:24

Tudor Massaci, un student roman in Marea Britanie, a triumfat la British Film Institute de la Londra

Tudor Massaci, un student roman in Marea Britanie, a triumfat, la sfarsitul saptamanii trecute, la British Film Institute de la Londra. Filmul Nymphs al tanarului regizor Tudor Massaci a iesit invingator la British Film Institute, unde a câștigat atât premiul la categoria Cel mai bun scurt-metraj de fictiune precum și premiul pentru Cel mai bun montaj – acordate de prestigioasa Societate Regala de Televiziune a Marii Britanii (Royal Television Society /RTS).

Tudor Massaci a câștigat cu acelasi film, în martie 2017, competiția pentru cel mai bun scurt-metraj de fictiune (Best Short Feature) la Royal Television Society Southern

Scurt-metrajul său câștigător la RTS, Nymphs (Nimfe), la care Tudor a semnat regia, imaginea și montajul, a fost relizat ca temă pentru cursul de film experimental The Other Cinema.

Filmul este o poveste despre oameni și insecte in care tanarul regizor explorează rețelele nevăzute care leagă și susțin orice formă de viață, și care o și pot zdrobi. Este o poveste despre hazardul și bucuria vieții trăite, „filmat in secvente de o expresivitate extraordinara, cu un simt al umorului minunat, un film reflexiv si foarte emotionant” – este motivatia Juriului RTS, Londra.

În cuvantul de deschidere, Phil Edgar-Jones, președintele Sky Arts, a comentat calitatea aparte a filmelor nominalizate; cei 10 câștigători ai competiției au fost selectați dintr-un număr record de candidaturi – 558 de filme de la 93 de universități și colegii de film din Marea Britanie.

Ce se va intampla cu studentii romani din Marea Britanie dupa iesirea UK din UE

Romanii si cetatenii UE din Marea Britanie vor trebui sa se inregistreze pentru a lucra oficial in UK dupa Brexit. Noua schema urmeaza sa fie prezentata de secretarul pentru Brexit

Filmele câștigătoare vor fi prezentate pe Sky Arts, canalul dedicat programelor de top de arte și cultură.

În sala centrala de la BFI, ceremonia acordării premiilor Societatii Regale de Televiziune a fost prezentată de Katherine Ryan, noul star al comediei stand-up din Marea Britanie, cu programe de succes la BBC și Netflix, care le-a povestit celor prezenti despre propriile sale inceputuri, cu multe esecuri, pana la faima de azi.

„Am fost uluit sa imi aud numele pentru premiul RTS, si apoi inca o data pentru montaj” a spus Tudor Massaci. „Este o recunoastere extraordinara pentru oricine, si mai ales pentru cineva la inceput de drum, ca mine. Nu sunt obisnuit cu atatea felicitari si atentie – nici nu-mi amintesc ce am spus pe scena! Va multumesc! Eu o sa continui sa fac filme!”

Tudor Massaci s-a nascut pe 27 aprilie 1994 la Bucuresti si este student în ultimul an al Facultății de Film a UCA (University for the Creative Arts din Farnham, Marea Britanie, instituție cu tradiție academică în zona artistică ce dateaza din secolul 19.

RTS, Societatea Regală de Televiziune a Marii Britanii, este cea mai veche societate de televiziune din lume, înființată la Londra în 1927, când televiziunea se afla încă în faza sa experimentală. Cu o rețea impresionantă de centre regionale, RTS este cel mai important forum de discuție și analiză a televiziunii. Aflată sub patronajul Prințului de Wales, Societatea Regală de Televiziune acordă anual premii care au devenit sinonime cu ‘standardul de aur’ în practica de film pentru televiziune.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.