A murit Alexandru Visinescu, tortionarul condamnat la 20 de ani inchisoare pentru crime impotriva umanitatii comise in timpul comunismului

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota noiembrie 5, 2018 18:32

A murit Alexandru Visinescu, tortionarul condamnat la 20 de ani inchisoare pentru crime impotriva umanitatii comise in timpul comunismului

Alexandru Visinescu, tortionarul condamnat la 20 de ani inchisoare pentru crime impotriva umanitatii comise in timpul comunismului, a murit, luni, in penitenciar, la varsta de 93 de ani. El a fost ultimul comandant al inchisorii Ramnicu Sarat unde a murit, in urma torturilor, liderul PNT Ion Mihalache. 

Alexandru Visinescu a fost primul tortionar comunist din Romania condamnat pentru ca i-a supus pe detinutii politic la rele tratamente, batai si alte violente, i-a lipsit de hrana si medicamente. De numele lui, istoricii si procurorii au legat moartea a 12 oameni.

Administratia Nationala a Penitenciarelor a informat intr-un comunicat ca luni, in jurul orei 13:00, personalul medical al Penitenciarului-Spital Bucuresti-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor in cazul unei persoane aflate in custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgenta 112.

„In ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei in cauza a fost declarat in jurul orei 14:30. Aceasta se afla in evidenta unitatii cu o serie de afectiuni medicale cronice, pentru care se acordau ingrijiri si tratament potrivit recomandarilor medicilor specialisti”, precizeaza ANP.

In conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti, INML Bucuresti.

Alexandru Visinescu fusese operat luna trecuta la Spitalul „Bagdasar Arseni” pentru o ruptura de splina si mai multe coaste rupte. Oficial, Administratia Nationala a Penitenciarelor a afirmat ca Alexandru Visinescu se ranise in urma unei caderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, dar au circulat informatii ca ar fi fost, de fapt, batut, cand se afla internat in spitalul penitenciarului Jilava.

El ceruse anterior sa fie pus in libertate, invocand situatia sa medicala, insa solicitarea i-a fost respinsa de instanta.

In septembrie, a murit si Ion Ficior, celalalt tortionar comunist condamnat in ultimii ani in Romania. Ion Ficior avea 90 de ani si fusese condamnat in martie 2017 tot la 20 de ani de inchisoare pentru moartea a 103 detinuti la lagarul de la Periprava, intre 1958 si 1963.

Procurorii Parchetului instantei supreme l-au acuzat pe Visinescu ca, in perioada 1956-1963, cand a fost comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, a luat masuri de persecutare a detinutilor politici incarcerati. El a fost de altfel ultimul comandant al inchisorii unde a murit, in urma torturilor, liderul PNT Ion Mihalache.

Anchetatorii au identificat 138 de detinuti care au trecut prin Penitenciarul Ramnicu Sarat in mandatul lui Visinescu. Doisprezece detinuti politici au murit in perioada in care penitenciarul a fost condus de Visinescu.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora