Ambasada Romaniei in Marea Britanie, noi precizari privind eliberarea titlurilor de calatorie pe perioada verii

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase mai 23, 2018 12:48

Ambasada Romaniei in Marea Britanie, noi precizari privind eliberarea titlurilor de calatorie pe perioada verii

Campania consulară ”Caravană eliberare titluri de călătorie – mai 2018!” – Eliberarea titlurilor de călătorie pe perioada verii poate crea un disconfort considerabil atât pentru cetățenii români cât și pentru Secția consulară din Londra din cauza distanțelor mari pe care membrii comunității românești le parcurg dar și a aglomerației la sediul misiunii diplomatice.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români – care din varii motive nu dețin documente de identitate sau de călătorie valabile, și care vor să călătorească în România pe perioada verii, Ambasada României la Londra, prin Secția consulară, organizează, cu sprijinul unor consulate onorifice ale României, al unor biserici și organizații românești, o caravană pentru eliberarea de titluri de călătorie. Astfel, în perioada 4 – 29 mai 2018, o echipă consulară mobilă se va deplasa în 11 localități din Marea Britanie, pentru a elibera titluri de călătorie. Calendarul il puteti consulta la finalul acestui articol.

Informații generale privind eliberarea titlurilor de călătorie:

– echipa consulară mobilă va elibera numai titluri de călătorie (nu se vor putea presta alte servicii consulare!);

– titlurile de călătorie sunt documente care permit posesorului – cetățean român major sau minor, să călătorească în România;

– titlurile de călătorie vor putea fi eliberate pentru o perioadă de 30 de zile chiar dacă călătoria nu are loc în luna mai, dar în lunile iunie-iulie-august-septembrie 2018;

– eliberarea titlurilor de călătorie se face fără programare prealabilă și gratuit, în aceeași zi.

Documente necesare pentru titlul de călătorie pentru adulţi:

– Cartea de identitate și / sau pașaportul expirat(dacă sunt disponibile) – original și xerocopie;
– În cazul declarării furtuluiCI / paşaportului, este necesară prezentarea dovezii eliberate de autorităţile de poliţie britanice, original și xerocopie;
– Pierderea paşaportului / cărții de identitate se declară personalului consular, la depunerea cererii de eliberare a unui nou document de călătorie (formular/declarație pierdere);
– In cazul distrugerii CI / paşaportului, se va prezenta documentul distrus sau deteriorat.
– Un document cu fotografie, care sa dovedească identitatea (de ex. carte de alegător, permis de conducere auto românesc, livret militar) sau cel puţin să cunoaşteţi codul numeric personal;
– 2 fotografii tip pașaport recente ale solicitantului, pe fundal alb;
– FORMULAR / CERERE PENTRU ELIBERAREA UNUI TITLU DE CĂLĂTORIE – pentru a reduce tipii de așteptare dacă aveți posibilitatea, descărcați formularul și completați-l fără să îl semnați. De asemenea, formularul va poate fi pus la dispoziție de către funcționarii consulari gratuit.

Documente necesare pentru titlul de călătorie pentru minori:

Certificatul de nastere românesc al minorului sau certificatul de naștere britanic (forma lungă, cu scris negru, pe care apar părinții) legalizat cu Apostilă, conform Convenției de la Haga, de Foreign and Commonwealth Office, original și xerocopie. ATENŢIE! Nu sunt valabile certificatele de naştere în care nu au fost trecuţi părinţii.

Pentru informații privind obținerea Apostilei pe certificatul de naștere click pe link https://www.gov.uk/get-document-legalised

Cărțile de identitate și / sau pașapoartele valabile ale ambilor părinți – original și o xerocopie. Părintele cetățean român care nu are CI sau pașaport valabil va solicita, de asemenea, eliberarea unui titlu de călătorie;
Pașaportul expirat al minorului (dacă este cazul) – original sau o xerocopie;
In cazul declarării furtului paşaportului, este necesară prezentarea dovezii eliberate de autorităţile de poliţie britanice, original și xerocopie;
Pierderea paşaportului se declară la sediul Secţiei consulare, la depunerea cererii de eliberare a unui nou document de călătorie;
In cazul distrugerii paşaportului, se va prezenta documentul distrus sau deteriorat.

Ambasada Romaniei va recomanda ca pentru a reduce tipii de așteptare dacă aveți posibilitatea, descărcați formularul și completați-l fără să îl semnați. De asemenea, formularul va poate fi pus la dispoziție de către funcționarii consulari gratuit.
2 fotografii tip pașaport recente ale minorului, pe fundal alb, indiferent de vârstă.
Prezența ambilor părinți este obligatorie, însă nu este necesară prezența minorilor sub 14 ani.

Recomadări:

Toate documentele necesare se vor prezenta în original și xerocopie.
Pozele și xerocopiile documentelor le puteți face unde doriți dumneavoastra, este foarte important să veniți cu ele deja la îndemână;
Nu parcați pe locurile de parcare ale rezidenților! Căutați locuri de parcare disponibile în apropiere găsiți prin aplicațiile mobile sau prin indicatorii rutieri;
Toalete vor fi sunt disponibile în interiorul fiecărui spațiu! Întrebați personalul consular și voluntarii implicați;
Păstrați curățenia! Aruncați resturile menajere în locurile special amenajate în interiorul și exteriorul biroului sau în coșurile de gunoi din zona publică;
Păstrați liniștea și ordinea! Cele mai multe dintre birourile unde echipa consulară mobilă își va desfășura activitatea se află în apropierea unor școli, locuințe private, etc.

Ambasada României la Londra apreciază în mod deosebit implicarea activă și consistentă în organizarea acestei campanii consulare și mulțumește următorilor parteneri:

Domnul Călin Humă, consulul onorific al României la Winchester
Domnul Răzvan Ungureanu Constantinescu, consulul general onorific al României la Bristol
Doamna Diana Stroia, consulul onorific al României la Swansea
Preot Florin Simionca, Biserica Ortodoxă Română din Northampton
Preot Mihai Novacovschi, Biserica Ortodoxa Română din Birmingham
Domnul Marius Misin, Romanian Society East Midlands/The Vine Community Centre și Preot Dan Ghindea, Biserica Ortodoxă Română din Nottingham
Domnul Viorel Răducănescu, consulul onorific al României la Liverpool și Preot Florin Voinea, Biserica Ortodoxă Română din Liverpool
Pastor Călin Gima (Secundar Pastor) – Biserica Penticostală Emanuel din Manchester
Doamna Annemarie Visoianu-Kanatas, consulul onorific al României la Leeds și Preot Petru Nedelcu, Biserica Ortodoxă Română din Leeds
Doamna Ina Dickson, consulul onorific al României la Morpeth
Preot Liviu Barbu, Biserica Ortodoxă Română din Norwich

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.