Arestari la Londra in urma protestelor organizate de activistii pentru mediu

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase aprilie 20, 2019 13:27

Arestari la Londra in urma protestelor organizate de activistii pentru mediu

Zeci de arestari la Londra in urma protestelor organizate de activistii pentru mediu. Associated Press transmite ca 570 de persoane au fost retinute in cele patru zile de proteste ale activistilor pentru mediu, dupa ce au blocat mai multe strazi in centrul capitalei Marii Britanii. 

In incercarea de a-i determina pe londonezi sa ia atitudine pentru stoparea incalzirii globale, activistii pentru mediu incearca de patru zile sa blocheze mai multe zone din capitala britanica.

Pentru a atrage atentia asupra schimbarilor climatice, sustinatorii organizatiei Extinction Rebellion au campat in cursul noptii in apropierea podului Waterloo, a Pietei Parlamentului si in zona Oxford Circus.

Protestatarii au reusit sa inchida podul Waterloo pentru vehicule, insa un protest similar organizat la aeroportul Heathrow a atras un numar scazut de participanti, iar activitatea acestuia nu a fost afectata.

Actrita Emma Thompson s-a alaturat si ea manifestatiilor organizate de grupul Extinction Rebellion, in centrul Londrei. „Sunt foarte fericita sa pot sa ma alatur voua si sa imi fac vocea auzita alaturi de acesti tineri care au inspirat o miscare cu totul noua”, a declarat aceasta.

Politia Metropolitana a anuntat ca a arestat 57 de persoane, majoritatea sub suspiciunea de deranjare a ordinii publice. Proteste pentru mediu au fost organizate in 80 de orase din 33 de tari.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.