Avocatul Poporului, Renate Weber: Trebuie să comunicăm într-un mod care să ne facă să înțelegem care este menirea acestei instituții

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota iunie 28, 2019 12:29

Avocatul Poporului, Renate Weber: Trebuie să comunicăm într-un mod care să ne facă să înțelegem care este menirea acestei instituții

”Sunt un om care ține la principii”, declară într-un interviu la RFI Renate Weber, la o zi după ce a fost votată de Parlament pentru preluarea funcției de Avocat al Poporului, în locul lui Victor Ciorbea. Ea subliniază că dezbaterile privind această instituție au fost ”foarte politizate” și crede că Avocatul Poporului este singura instituție de acest fel din UE, care are între competențe sesizarea Curții Constituționale pe chestiuni de neconstituționalitate. Renate Weber consideră că misiunea inițială a Avocatului Poporului s-a pierdut din vedere.

Ce-și propune să facă Renate Weber în funcția de Avocat al Poporului: ”Cred că eu personal îmi doresc foarte mult să aduc cumva în fața opiniei publice dimensiunea a ceea ce înseamnă apărarea drepturilor și libertăților, pentru că eu personal am constatat că deși această instituție își realizează foarte bine activitățile pe care le are în acest domeniu, cumva în opinia publică lucrul acesta nu se mai știe deloc. Mi se pare că toată dezbaterea a fost foarte politizată, mai ales pentru că în urma modificărilor constituționale, Avocatul Poporului are într-adevăr competențe în ceea ce privește sesizarea CCR pe chestiuni de neconstituționalitate. Cred că este singura instituție de acest fel pe care o știu eu din UE cu astfel de competențe, dar din păcate, la noi acest aspect cumva a prevalat în dezbaterea publică și în felul acesta, dimensiunea cealaltă, misiunea inițială a Avocatului Poporului s-a pierdut din vedere și eu cred că e foarte important să și comunicăm într-un mod care să ne facă să înțelegem care este menirea acestei instituții”.

Întrebată cum vrea să schimbe imaginea proastă a instituției Avocatul Poporului, imagine generată de controversele în care a fost implicat Victor Ciorbea, Renate Weber a răspuns: ”Eu cred că schimbarea nu poate să vină decât de la activitatea efectivă. Chiar dacă lumea nu are răbdare și se grăbește, cred că e o chestiune care va dura puțin timp, pentru că cele mai importante sunt până la urmă acțiunile efective, activitățile efective, mai puțin decât vorbele, promisiunile. Este normal să existe mai întâi o dezbatere în interiorul instituției”.

”Cred că este vorba într-adevăr și de rapiditatea cu care se vor lua unele decizii și de felul în care aceste decizii se vor comunica la nivel public, dar comunicarea este doar o parte din această activitate. Poate că într-adevăr din acest punct de vedere ceva trebuie schimbat. Cu siguranță, însă, analiza care se face în legătură cu unele din deciziile luate trebuie să vizeze fiecare caz în parte, nu se poate veni cu o formulă generalizantă pentru toate situațiile similare”, spune ea.

Întrebată ce asigurări poate da că Avocatul Poporului nu va fi o instituție politizată în mandatul ei, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Victor Ciorbea, Renate Weber a răspuns: ”Cred că asigurări de dat ar însemna pur și simplu să rămânem în zona vorbelor. Instituția este politizată, a fost politizată din momentul în care în competențele ei a apărut posibilitatea de a ataca la CCR legile și Ordonanțele, deci din acel moment, cumva, Avocatul Poporului a devenit un fel de arbitru în acest joc constituțional, în sensul bun al cuvântului și atunci din perspectiva aceasta, este clar că ea este politizată (…). Eu cred că totuși cine a urmărit traseul meu profesional de-a lungul timpului cred că a putut să constate că sunt un om care ține la principii”.

La remarca RFI că preia mandatul de Avocat al Poporului din postura de om politic, nu de militant pentru drepturile omului, Renate Weber a răspuns: ”Da, sigur că da, dar aceasta este realitatea, e o realitate și percepția de care vorbiți dvs., pe care eu n-am cum s-o schimb acum, spunându-vă dvs. câteva cuvinte. Cel mai important este să vedem acțiunile viitoare”.

Întrebată dacă și-ar dori ca Avocatul Poporului să nu mai aibă în atribuții sesizarea CCR în privința unor legi și OUG-uri, Renate Weber a răspuns: ”Aici nu este vorba dacă mi-aș dori sau nu mi-aș dori, pentru că nu vreau să intru într-o zonă de dezbatere academică, deși eu nu vă ascund că probabil o să am astfel de discuții cu oameni inclusiv din zona academică, pentru că există mulți experți în Drept constituțional, care au scris cărți, care au propria lor înțelegere (…). Eu doar ce spun este că din momentul în care Avocatul Poporului a căpătat aceste competențe, cumva, opinia publică sau cu siguranță lumea politică nu s-a mai uitat deloc la dimensiunea aceea a apărării drepturilor și libertăților, toată discuția s-a focalizat pe a sesiza sau nu CCR”.

Opoziția cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privința OUG pentru Codul Administrativ. Întrebată dacă o va face, Renate Weber a răspuns: ”Iertați-mă, eu depun jurământul cândva săptămâna viitoare, deci până atunci sunt doar Avocatul Poporului propus și votat de Parlament. Intrarea în funcție efectivă se întâmplă după depunerea jurământului și categoric eu n-am cum să vă răspund astăzi la această întrebare. Trebuie eu însămi să văd OUG privind Codul Adminsitrativ, trebuie să existe o discuție în interiorul instituției, așa mi se pare corect în raport cu toți oamenii care lucrează în acea instituție, mai ales cu adjuncții Avocatului Poporului și Consiliul Consultativ”.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.