BREXIT. Ce se va intampla cu pasapoartele, permisele auto si zborurile daca Marea Britanie va iesi din UE fara a incheia un acord

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota martie 14, 2019 17:39

BREXIT. Ce se va intampla cu pasapoartele, permisele auto si zborurile daca Marea Britanie va iesi din UE fara a incheia un acord

BREXIT – Incertitudine si haos in Marea Britanie ​privind parcursul procedurii de Brexit, astfel ca britanicii incep sa se intrebe care va fi situatia calatoriilor, pasapoartelor, a permiselor auto si chiar a animalelor de companie in cazul in care totul se va finaliza cu iesirea din UE fara incheierea unui acord.

In aceasta varianta, multe aspecte se vor schimba. De exemplu, cetatenii britanici vor trebui sa obtina o carte verde de la compania de asigurari auto, daca doresc sa conduca pe drumurile europene, iar animalele vor avea nevoie de vaccinuri. Metro.co.uk, citat de Rador, enumera schimbarile pe care ar trebui sa le cunoasteti inainte de 29 martie.

Pasapoarte

Rapoartele sugereaza ca turistii care au sub sase luni pana la expirarea pasaportului ar putea intampina greutati in a calatori in Europa, daca nu se ajunge la un acord cu UE. Regula de sase luni a afectat anterior anumite tari din afara Europei, insa daca Marea Britanie va parasi Uniunea Europeana fara o intelegere, atunci ar putea insemna ca tarile din spatiul Schengen, cum ar fi Italia si Spania, au cerinta de sase luni in vigoare. In trecut, cetatenii britanici puteau obtine pana la noua luni de valabilitate ramasa a pasaportului vechi, adaugata la noul lor document, daca era reinnoit inainte de expirare. Guvernul a confirmat ca nu va mai fi prelungita valabilitatea pasapoartelor, si fara extinderea acesteia ar putea insemna ca anumitor cetateni britanici li se refuza intrarea in diferite tari din Europa.

Zboruri

Atat guvernele din UE, cat si cele din Regatul Unit au declarat ca vor permite companiilor aeriene sa zboare in mod normal, in caz de plecare fara acord. Deci, zborurile dvs. catre si din Marea Britanie nu ar trebui sa fie afectate, cu exceptia cazului in care sunt intarziate din alt motiv.

Permise auto

In prezent, soferii din Marea Britanie care detin permise auto emise in Regatul Unit au nevoie de un permis international de conducere (IDP), precum si de permisul din Regatul Unit, daca doresc sa conduca in anumite tari din afara UE si din Spatiul Economic European/SEE, si pot conduce legal numai cu permisul de conducere din Regatul Unit in toate tarile UE si SEE. Daca o intelegere este convenita pana la momentul Brexit, atunci este probabil ca niciunul dintre aceste elemente nu se va schimba.

Cu toate acestea, in cazul in care Marea Britanie va pleca din Uniunea Europeana fara un acord, soferii din Regatul Unit ar putea avea nevoie de un IDP daca doresc sa plece in strainatate in UE si SEE, pana in momentul in care negocieri guvernamentale privind permisele de conducere pentru cetatenii britanici aceste tari ar putea avea loc. Este posibil, de asemenea, sa aveti nevoie de diferite IDP pentru diferite tari. Iar de la 28 martie 2019, unele tari vor inceta sa recunoasca tipul de permise IDP emise in 1926 si 1949 in Marea Britanie, ceea ce inseamna ca ar trebui sa obtineti in schimb un tip de permis IDP emis in 1968, daca doriti sa conduceti acolo.

Ce tip de IDP va este necesar?

Daca veti calatori in urmatoarele tari, veti avea nevoie de un model IDP din 1968: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Bulgaria, Italia, Letonia, Croatia, Germania, Grecia, Ungaria, Lituania, Luxembourg, Olanda, Slovenia, Suedia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia. Iar in urmatoarele tari din UE se poate cere un model IDP din 1949: Irlanda, Malta, Spania, Cipru, Islanda. Puteti avea nevoie de un permis IDP modelul 1926 daca traversati Liechtenstein.

Asigurarea auto

Din pacate, asta nu este tot – conducatorii auto vor avea nevoie, de asemenea, de o carte verde de asigurare a autovehiculelor in cazul unui Brexit fara acord. Dupa cum a declarat guvernul: „Incepand cu 29 martie 2019, in cazul in care nu exista un acord privind iesirea din UE si Comisia Europeana nu ia o decizie care sa garanteze ca vehiculele inmatriculate in Regatul Unit nu vor fi verificate pentru dovada asigurarii, soferii de autoturisme inregistrate in Regatul Unit vor trebui sa detina o carte verde de asigurare a autovehiculului atunci cand conduce in UE si SEE. „Unele tari solicita, de asemenea, o asigurare separata pentru remorci. Aceasta inseamna ca, de asemenea, este posibil sa aveti nevoie de o Carte Verde separata pentru remorca dvs.”.

Asigurare de calatorie

Un Brexit fara acord ar putea insemna haos in vacanta, dupa ce mai multe companii de asigurari au declarat ca nu pot acoperi intreruperile cauzate daca iesim haotic din bloc. Guvernul le-a spus turistilor sa verifice direct la companiile lor de asigurari, dar cinci dintre cele sapte companii mari au confirmat ca ar putea exista incertitudine. Zurich, More Than, Direct Line si Allianz au spus ca nu sunt sigure ce se va intampla cu asigurarea cuiva, iar General & General a spus ca nu ar intocmi-o. Vestea a fost dezvaluita de catre liberal-democrati, care au spus ca oamenii care se gandesc sa-si rezerve vacante dupa 29 martie trebuie sa fie ingrijorati. In cazul unui Brexit fara acord, e posibil ca britanicii sa nu mai poata beneficia de asistenta medicala gratuita utilizand cardurile europene de asigurari de sanatate.

Animale de companie

Cei care doresc sa-si ia animalele de companie in strainatate, in cazul unui Brexit fara acord, vor fi supusi unei game de reguli noi. Cainii, pisicile si dihorii vor trebui sa fie microcipati in afara Regatului Unit si sa fie vaccinati impotriva rabiei. In urma vaccinarii, proprietarii trebuie sa astepte apoi un test de sange – ceea ce inseamna ca intregul proces ar putea dura aproximativ patru luni. Vorbind la Sky News, Jane Renshaw a spus ca ea calatoreste in Spania peste doua saptamani si nu poate risca sa nu aiba voie cu al sau caine, din cauza regulilor aparute in lipsa unui acord. Ea a spus: „Este destul de stresant, deoarece nu ne-am gandit la asta cand am rezervat vacanta si apoi am realizat ca avem nevoie de patru luni pentru a-i face vaccinul contra rabiei si testarea sangelui. „Este un lucru destul de costisitor, costa 200 de lire sterline, asta daca iesim fara acord. Abia asteptam plecarea, altfel ramanem fara vacanta”.

 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.