BREXIT – Iesirea Marii Britanii din UE fara acord ar putea duce la organizarea unui referendum pe tema unificarii Irlandei

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota februarie 9, 2019 12:48

BREXIT – Iesirea Marii Britanii din UE fara acord ar putea duce la organizarea unui referendum pe tema unificarii Irlandei

LONDRA – Guvernul britanic se teme ca un Brexit fara acord risca sa intensifice apelurile pentru unificarea Irlandei. Membrii Guvernului condus de Theresa May avertizeaza ca iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana fara niciun acord risca sa conduca la organizarea unui referendum pe tema unificarii provinciei britanice Irlanda de Nord cu Irlanda. 

Riscul intensificarii apelurilor pentru organizarea unui referendum privind criza irlandeza este „foarte real”, iar premierul Theresa May cunoaste situatia, a afirmat un ministru britanic.

„Guvernul risca sa alunece fara sa vrea spre un referendum privind frontiera” irlandeza, a declarat un alt membru al Guvernului de la Londra.

Un vot pe tema unificarii ar fi o „posibilitate reala” in cazul producerii unui Brexit fara acord. „Daca ajungem la un mediu de haos, perturbari si incertitudine, aceasta situatie ar stimula apelurile pentru un referendum”, a confirmat un al treilea membru al Guvernului Theresa May.

Cei trei membri ai Guvernului britanic au facut aceste declaratii sub protectia anonimatului, pentru BBC.

ITI RECOMANDAM SI: Marea Britanie discuta in secret despre amanarea Brexitului cu opt saptamani

Ambasada Romaniei in Marea Britanie ofera informatii despre Brexit intr-o noua rubrica

CELE MAI NOI STIRI DESPRE BREXIT SUNT AICI

Theresa May vrea renegocierea situatiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanica Irlanda de Nord, in scopul evitarii introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestata de numerosi parlamentari britanici. Garantiile acordate Irlandei de Nord risca sa blocheze Marea Britanie in „serii de negocieri repetate” in urmatorii ani, se arata in raportul guvernamental de evaluare juridica.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May si Bruxelles prevede reciprocitate in privinta libertatii de circulatie, o perioada de tranzitie post-Brexit, mentinerea Marii Britanii in uniunea vamala, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord si pastrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numerosi politicieni britanici. Mai multi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest fata de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeana.

Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul si a votat o serie de amendamente. Problema este ca noua forma a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentata si Uniunii Europene, care a avertizat ca proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Uniunea Europeana va introduce controale vamale la frontiera dintre Irlanda si provincia britanica Irlanda de Nord in cazul in care Marea Britanie va parasi Blocul comunitar fara un acord privind viitoarea relatie bilaterala. „Daca vreti sa fac speculatii asupra a ceea ce s-ar intampla in Irlanda in scenariul unui Brexit fara acord, cred ca este destul de evident ca vom avea o frontiera solida, iar angajamentele asumate prin Acordul din Vinerea Mare si toate lucrurile pe care le-am facut de ani de zile prin instrumente si programe vor trebui in mod inevitabil sa fie adaptate. Sigur ca noi vrem pace, sigur ca sustinem Acordul din Vinerea Mare, dar acestea sunt efectele scenariului Brexitului fara acord”, a declarat un purtator de cuvant al lui Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene.

Partidul Democratic Unionist (DUP), care asigura majoritatea parlamentara a Guvernului Theresa May, a denuntat avertismentele „beligerante” ale Uniunii Europene privind introducerea controalelor la frontiera irlandeza in cazul unui Brexit fara acord. „Inca o inselaciune beligeranta din partea UE in incercarea disperata de a creste mizele. Nu a functionat pana acum si nu va functiona nici acum”, a declarat, prin Twitter, Sammy Wilson, un purtator de cuvant al formatiunii nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist (DUP). Downing Street a transmis ca Marea Britanie va face „tot ce este posibil” pentru a evita reintroducerea controalelor la fronrtiera irlandeza.

Ministerul irlandez de Externe a comunicat: „Indiferent de Brexit, Guvernul britanic va avea permanent responsabilitati, in calitatea de co-garant al Acordului din Vinerea Mare, pentru a se asigura ca, inclusiv in lipsa unui acord, nu vor fi reinstituite controale la frontiera. Noi nu vom accepta frontiera pe insula si, prin urmare, nu facem planuri pentru acest scenariu”. Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana risca sa afecteze modul de implementare a Acordului din Vinerea Mare (semnat in 1998), care a permis incheierea conflictului nord-irlandez.

In ultimii ani, numerosi politicieni britanici au cerut organizarea unui nou referendum privind apartenenta la UE. Referendumul care a decis Brexit a generat o profunda criza interna in Marea Britanie, in contextul in care Scotia, Irlanda de Nord si Tara Galilor au semnalat ca vor ramanerea in UE, avertizand chiar cu independenta. Fostii premieri Tony Blair si John Major au atras atentia ca eventuala iesire din UE va pune in pericol unitatea Marii Britanii, afectand acordul de pace privind Irlanda de Nord si alimentand miscarea proindependenta in Scotia. „Abandonati apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeana si sa nu fiti surprinsi ca la final, drept consecinta, abandonam unitatea noastra ca tara”, a declarat John Major, premier conservator britanic in intervalul 1990-1997. „Votul in favoarea iesirii din UE pune in pericol viitorul Irlandei de Nord”, a spus, la randul sau, fostul premier laburist Tony Blair.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.