Crime in lant la Londra. Autoritatile din Marea Britanie inca nu au gasit solutii pentru a stopa crimele in lant prin injunghiere

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota iulie 4, 2019 12:47

Crime in lant la Londra. Autoritatile din Marea Britanie inca nu au gasit solutii pentru a stopa crimele in lant prin injunghiere

Crime in lant la Londra. Marea Britanie inca nu a gasit solutii pentru a contracara fenomenul alarmant si tot mai amplu al crimelor savarsite prin injunghiere. Una dintre cele mai recente crime care a avut loc in Londra a socat nu numai intreaga tara, dar si intreaga lume. Autoritatile britanice sunt criticate ca nu iau suficiente masuri impotriva acestui fenomen teribil. 

In weekend o femeie gravida, de 26 de ani, a fost injunghiata mortal, intr-un district din sudul Londrei. Copilul tinerei a fost salvat, dupa ce serviciile de urgenta au sosit la fata locului sambata la ora 3:30, pe Raymead Avenue, Thornton Heath. Un barbat in varsta de 37 de ani a fost arestat fiind suspectat de crima si se afla in custodia politiei. Desi copilul a fost salvat, inca se zbate intre viata si moarte la spital.

Un alt fapt alarmant este insa ca doar in weekendul care a trecut au mai avut loc alte trei crime in Londra. Un tanar de 18 ani a murit in urma ranilor grave provocate de injunghiere.

In anii 2018 si 2019, numarul crimelor savarsite prin injunghiere inregistrate de politie in Londra a atins aproape 15.000, ceea ce inseamna o crestere cu peste cinci mii fata de anii 2015 si 2016.

Statisticile politiei arata ca 41% dintre cei care au fost arestati pentru crime savarsite prin injunghiere in cartierele din Londra au acum varste intre 15 si 19 ani. De asemenea, in 2019, aproape jumatate din primele 100 de victime ale acestor crime au sub 30 de ani, ceea ce inseamna ca atat victimele, cat si criminalii sunt tineri.

Garvin Snell, un activist care militeaza pentru masuri care sa contracareze acest fenomen teribil, a spus ca trebuie introduse mai multe programe pentru tinerii din oras. Aceste programe trebuie create pentru a se lucra cu copii care sunt expusi riscului de a fi atrasi catre savarsirea de crime si violenta.

De asemenea, un alt lucru care ii determina pe tineri sa poarte cutite este si mass-media: „Ei vad la televizor, aud la radio si pare ca toata lumea are un cutit. (…) Dar nimeni nu vrea sa ii vada pe tineri purtand un cutit”, a subliniat Snell.

Primarul Londrei Sadiq Khan a fost criticat pentru ca nu a luat suficiente masuri pentru a stopa violentele in capitala britanica, aceasta fiind cea mai afectata de crimele savarsite prin injunghiere. Khan a condamnat ultima serie de crime, pe care le-a descris ca fiind „teribile” si a spus ca se afla „in stransa legatura cu liderii locali si cu politia metropolitana, care lucreaza neobosit pentru a stopa acest flagel de violenta”.

La inceputul acestei luni, dupa o serie de crime prin injunghiere, Trump l-a numit pe Khan, intr-o postare pe Twitter, drept o „rusine nationala care distruge orasul Londra”.

„Daca nu se intampla ceva direct unui membru al familiei sau lor insisi – si ma refer la deputati si la oamenii care se afla la putere -, daca nu ii afecteaza ceva direct, nu se ia nicio masura. Cand il vad pe Sadiq Khan la stiri sau il aud la radio vorbind despre aceste atacuri cu cutit oribile si despre aceste crime, nu pare sa ii pese cu adevarat, nu pare cu adevarat ingrijorat de acest lucru”, a spus Snell.

 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.