Drepturile cetatenilor romani din Marea Britanie dupa Brexit, discutate de Ministerul Afacerilor Interne la Bruxelles

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota decembrie 7, 2018 17:03

Drepturile cetatenilor romani din Marea Britanie dupa Brexit, discutate de Ministerul Afacerilor Interne la Bruxelles

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a intalnit joi, la Bruxelles, in marja Consiliului JAI, cu omologii din Bulgaria, Marea Britanie si Germania, printre temele abordate numarandu-se drepturile cetatenilor romani din Marea Britanie dupa Brexit, siguranta cetatenilor europeni si fenomenul migratiei. 

Potrivit unui comunicat transmis de MAI, in cadrul primei intalniri bilaterale ministrii de interne din Romania si Bulgaria au subliniat importanta parteneriatului strategic dintre cele doua state pentru atingerea obiectivelor prioritare la nivelul Uniunii Europene.

„Cei doi oficiali s-au angajat sa colaboreze pe subiecte sensibile aflate in discutia Consiliului, in special pe dosarele legate de migratie. De asemenea, ministrii de interne din cele doua tari au agreat ca politistii romani sa desfasoare o noua misiune operativa in statiunile din Bulgaria, incepand cu 17 decembrie a.c., pana in luna martie. Misiunea este necesara avand in vedere numarul mare de turisti romani care se vor afla in aceasta perioada in statiunile din Bulgaria”, se arata in comunicatul de presa.

Citeste si: Marea Britanie inca poate opri Brexit-ul, sustine avocatul general al UE. Declaratia, facuta in pline dezbateri cu privire la iesirea tarii din Uniunea Europeana

BREXIT. Mai multi deputati au trimis o petitie premierului Theresa May pentru un nou referendum

De asemenea, ministrul Carmen Dan si omologul sau bulgar, Mladen Marinov, au stabilit sa extinda colaborarea in ceea ce priveste frontiera de stat, inclusiv prin operationalizarea unui nou punct de frontiera si dezvoltarea unui format Romania – Bulgaria- Serbia, prin centrul de contact trilatetal de la Vidin.

La a doua intalnire bilaterala, ministrul Carmen Dan a discutat cu ministrul de stat pentru imigratie al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Caroline Nokes, despre situatia cetatenilor romani din Marea Britanie si a celor britanici din Romania.

„Cei doi ministri au discutat despre necesitatea unui set de masuri pentru protectia drepturilor cetatenilor care lucreaza si studiaza in cele doua state, set de masuri care sa poata fi aplicat unitar la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, cei doi oficiali au convenit ca Romania si Marea Britanie sa continue colaborarea intre cele doua politii nationale si schimbul de informatii in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii, cu accent pe protejarea persoanelor vulnerabile”, se precizeaza in comunicatul MAI.

Sursa citata a mai precizat ca la intalnirea bilaterala cu delegatia germana, cei doi ministri au facut un schimb de idei referitor la prioritatile Presedintiei Romane a Consiliului UE si au hotarat sa continue discutiile aprofundate pe aceste teme.

Ministrul federal de interne al Germaniei, domnul Horst Seehofer, a anuntat ca va fi prezent la Reuniunea JAI de la Bucuresti si i-a lansat ministrului Carmen Dan invitatia de a efectua o vizita de lucru la Berlin.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.