Elena Edwards, o romanca stabilita in Marea Britanie, in misiune umanitara in Africa. A construit doua scoli in Gambia si acum strange fonduri pentru a aduce apa intr-un sat

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota noiembrie 9, 2018 14:00

Elena Edwards, o romanca stabilita in Marea Britanie, in misiune umanitara in Africa. A construit doua scoli in Gambia si acum strange fonduri pentru a aduce apa intr-un sat

Elena Edwards, o romanca stabilita in Marea Britanie de aproape doua decenii, deruleaza o misiune umanitara in Africa. Din 2015 pana azi a construit doua scoli in Gambia si in prezent strange fonduri pentru a construi o retea de apa pentru un sat intreg. Practic, prin initiativa sa, Elena a strans in jurul ei o comunitate de oameni care construieste o noua comunitate.

Actiunea derulata de Elena Edwards in Gambia a inceput in urma cu 3 ani, odata cu raliul Paris-Dakar. A participat la acest eveniment din pasiune si spirit de aventura, iar pe continentul african i s-a dezvaluit o alta lume, cu totul diferita de societatea lasata acasa, in Europa. I s-a aratat un continent al contrastelor, dominat de o saracie endemica si cu o populatie care a invatat mai degraba sa se adapteze, decat sa lupte.

Pe alocuri nuantat in culorile bogatiei, pentru ca exista petrol, dar masiv hasurat in saracie, pentru ca totul se pierde intr-un sistem defavorizant populatiei, continentul african traieste un paradox: desi ar putea deveni in timp o noua putere emergenta lumii, continua sa se zbata in propria nepasare si neputinta. Economistul african Hilary U. Nwokeabia recunostea, la o conferinta a Natiunilor Unite desfasurata in urma cu cativa ani, ca Africa a ratat trenul cunoasterii care sta la baza oricarui progres uman.

„Am construit piramidele, insa nu avem ingineri, ne tratam bolnavii prin remedii traditionale, insa principiile active ale plantelor sunt exploatate de intreaga industrie pharma, am inventat stofa, dar India si China imbraca toata lumea, dansam in sunet de tobe de secole intregi insa acestea sunt fabricate in Taiwan, producem alune, insa Olanda este cel mai mare exportator, muzica congoleza rasuna pe tot globul, insa producatorii americani si cei europeni sunt cei care obtin profit din ea”, spunea economistul de origine africana.

De la primul contact cu Africa, Elena Edwards incearca sa faciliteze dreptul la educatie pentru niste copii care sunt victime ale societatii in care traiesc. Romanca noastra stabilita in Regatul Unit le-a construit doua scoli, in mare parte din fonduri proprii. Prima scoala a fost construita in anul 2015, in satul Busumbala, Elena oferind suport si materiale didactice atat copiilor, cat si profesorilor.

In toamna aceasta, Elena Edwards a construit cea de-a doua scoala, cu bani tot din propriul buzunar, insa lipsa apei ii ingreuneaza finalizarea proiectului. Practic, nu este nicio sursa de apa apropiata in sat.

Elena nu s-a descurajat, fiind convinsa ca atunci „cand nimic nu e sigur, totul este posibil”. Imediat ce i-a fost comunicata problema, s-a apucat sa stranga fonduri pentru a putea demara lucrarile de foraj la mare adancime. Conducta de apa va fi o mina de aur nu doar pentru scoala, ci pentru intreg satul. Va fi cea mai apropiata sursa de apa, chiar in locul in care copiii vor lua contact cu educatia.

Elena Edwards a lansat o campanie de strangere de fonduri inclusiv in social-media. O campanie pe care o putem sustine impreuna, mai ales ca putem contribui chiar si cu pretul unei cafele. Practic, daruim o cafea celui de langa noi.

Am stat de vorba cu Elena Edwards despre lucrurile speciale pe care le face, despre primul contact cu Africa, despre provocari si nevoi, despre speranta si daruire. Asa am aflat ca ceasca ta de cafea de maine dimineata poate insemna viata pentru un copil din Africa. Pentru ca apa este viata!  

Cristiana P. Bota: Elena, cum ai ajuns in Africa si cum ai inceput misiunea umanitara pentru sprijinul copiilor defavorizati de acolo?

Elena Edwards: In Africa am ajuns de mai multe ori, in vacantele mele petrecute in jurul lumii. Una din cele mai aventuroase vacante a fost pe patru roti pe drumurile faimosului raliu din Africa, Paris – Dakar. Atunci am descoperit Africa la ea acasa. Coborand cu masina din Maroc catre Ecuator, am vazut Africa in toata splendoarea ei. Dupa doua saptamani de condus, am descoprit o lume noua, o lume a traditiilor, o lume in care oamenii erau fericiti pantru ca erau sanatosi, o lume formata din comunitati de oameni care se ajuta la nevoie.

Image may contain: 2 people, people smilingIn Africa am descoperit o lume care te primeste cu bratele deschise, chiar daca oamenii nu stiu cine esti si ce vrei. Marocul este renumit pentru ceaiul de menta si prajiturile cu aroma de migdale. Cu cat te apropii de Ecuator, realizezi ca oamenii sunt fericiti, desi posibilitatile de trai sunt minime. In acelasi timp observi ca ceea ce stii tu din lumea moderna, ii poate ajuta sa iasa din saracie. La un ceai de menta, oamenii incep sa se destainuie si sa-si povesteasca viata, deseori dificila. M-au impresionat copiii, au o sclipire atat de vie in ochi, incat nu poti sa nu-i iubesti. Ei nu inteleg tot greul care urmeaza, dar constientizeaza cumva ce va urma, pentru ca isi vad parintii cum sufera, ii vad ca nu au ce manca. Totusi, copiii isi dau seama ca exista o cale de a iesi din saracie, iar acea cale este educatia. Stand de vorba cu ei pe ulitele inundate de nisip, cei mici par fericiti, dar mi-au spus ca au o dorinta. Nu au vrut dulciuri sau jucarii, ci un caiet si un creion. Asta, desi nu au o scoala unde sa invete. La aceea vreme (2014-2015) ma consideram un om implinit. Atinsesem varful carierei profesionale si vreau sa subliniez ca mi-am dorit o cariera de numai 10 ani, ca dupa aceea sa traiesc viata asa cum simt. Nu mi-a placut ideea de a lucra pentru cineva timp de 40-50 de ani. Si am reusit sa-mi indeplinesc visul. In acea perioada calatoream in jurul lumii aproximativ 6 luni pe an. Ma regaseam in calatoriile mele, dar ceva imi lipsea, nu-mi gaseam locul. Probabil de aceeea si calatoream atat de mult, cautam acel “ceva”, nestiind nici macar cum ar arata acel “ceva”. Stand de vorba cu copiii din Africa, m-am apropiat enorm de ei. Ma jucam cu ei ca si cum ar fi fost ai mei si la un moment dat am simtit ca vreau sa fac ceva pentru ei. A fost ca un instinct matern. Ei bine, stand langa acesti copii, mi-au spus de mai multe ori ca isi doresc un caiet si un creion, asta ca sa nu sufere cand vor fi mari. Pentru noi, educatia este doar un drept cu care ne nastem, insa pentru ei este un vis. Asa mi-a venit ideea de a le costrui o scoala. Lucrarile de constructie le-am inceput in 2015, imediat ce am revenit acasa dupa raliul Paris-Dakar.

Cristiana P. Bota: Ce inseamna pentru tine acest proiect?

Elena Edwards:
Un dar pe care il pot oferi umanitatii. Daca fiecare dintre noi am da cate putin din ceea ce avem celor aflati in nevoie, atunci visele lor nu ar mai parea atat de greu de neatins. Lumea este saraca pentru ca unii dintre noi iau prea mult de la altii, neincetat, desi nu le trebuie. Daca am da mai departe din surplusul nostrum, in lume ar fi mai putina saracie.

Cristiana P. Bota: Africa. Un continent al contrastelor, unde exista bogatie pentru ca exista petrol, dar unde saracia face legea, pentru ca totul se pierde intr-un sistem defavorizant populatiei. Ai fost acolo, ai intrat in contact cu oamenii, povesteste-mi, Elena, cum se simte Africa din interior?

Elena Edwards: Africa nu este asa de bogata precum ni se spune. Sunt, intr-adevar, unele tari care detin bogatii in solul lor, dar nu toate. De exemplu, Gambia nu are bogatii naturale. Gambia are doar iesire la apa si toata populatia tarii locuieste in jurul raului Gambia, care se varsa in Oceanul Atlantic. Mauritania este si ea foarte saraca, te uiti la orizont si nu vezi decat valuri de nisip si nimic altceva. Nu creste nimic in nisip. Putine tari au un sol bogat asa cum are Marocul, de exemplu, care are un sol arabil bine definit.

Cristiana P. Bota: Ai construit prima scoala in 2015, a doua scoala este finalizata in acest an, proiecte vitale pentru formarea unei societati sanatoase. Cat de greu este sa construiesti o scoala in Africa? De fapt, care sunt marile incercari?

Image may contain: house, sky and outdoorElena Edwards:
Este foarte greu sa creezi ceva in Africa impreuna cu alti oameni, pentru ca nu multi sunt dispusi sa dea mai departe din ce au. Daca ii rogi sa ofere o cafea celor de langa ei, cei mai multi nu o vor face. De fapt, multa lume m-a incurajat sa construiesc scoala din Gambia, dar nimeni nu a contribuit in niciun fel. Asa se face ca am construit prima scoala din banii mei. Anul acesta mi-am dorit sa construiesc inca o scoala si am trecut la fapte. De data aceasta am facut si mai multe eforturi sa implic alti oameni in activitatea mea caritabila. Asta pentru ca imi doresc sa arat omenirii ce inseamana sa fii om, sa arat cat de mult ne putem bucura sufletul atunci cand ajutam un alt om, cand iubim un alt om si cand sprijinim un alt om sa se ridice. Asta inseamna, de fapt, pentru mine o activitate umanitara, atunci cand strangi o comunitate de oameni sa construiasca si sa ridice de la pamant o alta comunitate de oameni.

Cristiana P. Bota: Cum ai reusit, de unde a venit cea mai mare sustinere?

Elena Edwards: Si anul acesta, majoritatea fondurilor provin tot din veniturile mele. Nu am reusit sa adun o comunitate de oameni suficient de mare care sa sprijine construirea acestei scoli in totalitate. Dar am reusit sa gasesc o mana de oameni, majoritatea sunt prietenii mei, iar acesti oameni s-au implicat in proiect. O parte dintre ei vor merge cu mine in Africa cand vom deschide scoala, la inceputul lunii decembrie 2018. Sper din tot sufletul ca aceasta comunitate sa creasca in urmatorii ani si sa inspire si alti oameni sa ni se alature.

Image may contain: one or more people, people standing and indoorCristiana P. Bota: Gambia este una dintre cele mai sarace tari ale lumii, iar asta se reflecta si in infrastructura. Investitiile la acest capitol sunt superficiale, sistemul sanitar este muribund, sistemul educational sufera. Ce ii face pe oameni sa mearga mai departe, cumva obisnuinta sau poate speranta? Ce iti spun oamenii cand te intalnesti cu ei?

Elena Edwards: Speranta. Cei ce au access la electricitate au acces si la informatie. Avand acces la informative, isi dau seama ca trebuie sa evolueze pentru a-si putea depasi conditia in care se afla acum. Pana atunci, isi continua viata cu drag pentru semenii lor. Iubirea si caldura pentru aproapele lor este forta care ii uneste si ii ajuta sa mearga mai departe.

Cristiana P. Bota: Lipsa apei este, de asemenea, o problema majora acolo si un impediment in implementarea proiectelor tale. In acest sens, ai demarat o campanie de strangere de fonduri pentru construirea unei retele de apa. Spune-mi mai multe.

Image may contain: one or more people and outdoorElena Edwards: Prima scoala construita in 2015 avea deja o pompa de apa in curte. Cand am inceput sa construim cea de-a doua scoala, anul acesta, am realizat ca nu este apa in tot satul. M-am gandit ca voi finaliza constructia scolii, ca voi reusi sa cumpar si mobilier, dar mi-am dat seama ca acesti copii au nevoie de apa. Nu imi permit sa mai sap si o fantana tot din banii mei. M-am dus iar la prietenii mei apropiati si i-am rugat sa ma ajute, dar nici ei nu m-au putut sprijini. Asa ca m-am hotarat sa deschid o campanie de strangere de fonduri pe Facebook. M-am gandit ca daca prietenii mei nu ma pot ajuta macar ii pot antrena pe prietenii lor in aceasta campanie. Asa s-a si intamplat. Pana la urma si prietenii mei au donat pretul unui cafele sau a unei mese in oras si asa am ajuns sa strangem aprope jumatate din suma necesara pentru a aduce apa la tot satul.

Cristiana P. Bota: De cati bani ar fi nevoie?

Elena Edwards:
Mai avem nevoie de 2.800 de lire.

Cristiana P. Bota: Cei care doresc sa ti se alature si sa-ti sustina cauza, cum se pot implica?

Elena Edwards: Prin publicarea acestui articol sper sa gasim mai multi oameni dispusi sa ofere costul unui cafele in oras pentru ca un copil din Africa sa aiba un pahar cu apa. O cafea in oras costa 3-5 lire. Avem nevoie de 1.000 de oameni care sa doneze costul unei cafele in oras saptamana aceasta catre un copil in Africa. In acest fel, vom putea finaliza acest proiect in luna noiembrie.

Cristiana P. Bota: Iti amintesti care a fost cel mai fericit moment pe care l-ai trait in Africa?

Elena Edwards:
Da. A fost atunci cand copiii au venit si m-au luat in brate, dupa ce am deschis prima scoala. M-au luat in brate si mi-au spus in cor “Multumim, Elena!“.

Cristiana P. Bota: Vei continua?

Elena Edwards:
Da, imi doresc din tot sufletul sa construiesc mai multe scoli in Gambia si sa fiu parte din miscarea care ajuta Africa sa pornesca pe drumul dezvoltarii.

CUM PUTEM AJUTA: Misiunea umanitara a Elenei Edwards poate fi sustinuta prin donatii pe pagina oficiala „Water for the School” sau participand la campania de strangere de fonduri „Water for children in Gambia – fundraising dinner” organizata pe 10 noiembrie la Mon Way Bistro din Londra. Mai multe detalii puteti afla pe pagina elenaedwards.com/Africa.

Un material realizat de Cristiana P. Bota pentru RoNews.co.uk – noiembrie 2018.

Image may contain: one or more people, crowd and outdoor

 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.