Federatia Romanilor de Pretutindeni cere demisia ministrului Finantelor, dupa declaratia privind limitarea permisului de munca intr-o tara straina

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota noiembrie 28, 2018 12:38

Federatia Romanilor de Pretutindeni cere demisia ministrului Finantelor, dupa declaratia privind limitarea permisului de munca intr-o tara straina

Federatia Romanilor de Pretutindeni cere demisia ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici, dupa declaratia facuta ieri privind limitarea permisului de munca intr-o tara straina. Amintim ca Eugen Teodorovici a afirmat, marti, ca romanii care lucreaza in strainatate ar trebui sa aiba un singur permis de munca, valabil pentru o perioada limitata, ca mai apoi sa isi caute de munca in alta tara.

Reprezentantii Federatiei Romanilor de Pretutindeni au catalogat propunerea ministrului roman al Finantelor drept „aberanta” si atrag atentia ca incalca Tratatul Uniunii Europene potrivit caruia fiecare cetatean are libertatea de a lucra si de a studia oriunde in Europa, pe o perioada nedeterminata.

Propunerea acestuia de a limita dreptul la munca al romanilor care muncesc in strainatate este de-a dreptul aberanta si asta pentru ca prin aceasta propunere se incalca Tratatul UE, care prevede ca fiecare cetatean are libertatea de a lucra si de a studia, oriunde in Europa, pe o perioada nedeterminata de timp. Nu ai cum sa obligi pe cineva ca dupa 5 ani de zile sa isi faca bagajul si sa plece in alta tara, mai ales ca, multi dintre cei plecati au copii care studiaza in tara respectiva, altii si-au echivalat studiile, si-au deschis un business, au luat un imprumut bancar sau si-au cumparat o casa acolo„, precizeaza organizatia intr-un comunicat de presa.

Mai mult, Federatia Romanilor de Pretutindeni sustine ca Guvernul ar trebui sa ofere oportunitati, astfel incat romanii sa poata alege unde sa locuiasca si completeaza ca nimeni nu a plecat din tara din spirit de aventura.

Sa vii sa afirmi ca din cauza romanilor care au plecat afara sa munceasca, tara a saracit iar vestul Europei s-a imbogatit este pueril. Tu ca si stat, ca si Guvern ar trebui sa oferi oportunitati poporului, ca sa poata sa aleaga unde sa locuiasca.

Daca acest guvern ar oferi romanilor conditii de viata ca si in alte state democratice, oamenii ar fi mai mult decat fericiti sa traiasca in tara lor, alaturi de familie si prieteni. Nimeni nu a plecat din tara din spirit de aventura, ci din dorinta de a oferi un trai mai bun celor dragi. Aceasta propunere vine la pachet cu obligatia data de Ministerul Finantelor pentru toti romanii din diaspora de a completa un chestionar pentru stabilirea rezidentei fiscale, in caz contrar ANAF-ul va recurge la impozitarea acestora, chiar daca au fost impozitati in tara in care muncesc„, mai transmite federatia.

In replica, revoltat de propunerea Ministrului Finantelor, presedintele Federatiei Romanilor de Pretutindeni, Emanuel Cioaca ii lanseaza lui Eugen Teodorovici o invitatie.

,,Il invit pe Teodorovici sa emigreze 5 ani intr-o tara din Europa, sa invete limba si sa lucreze la cele mai proaste joburi, vreo 4 ani si apoi cand in sfarsit dupa multa munca si echivalari de studii reuseste sa gaseasca un job conform calificarii pe care o are si cand toate lucrurile par sa mearga bine, sa trebuiasca sa se mute in alta tara sau sa se intoarca acasa pentru ca tocmai i-a expirat permisul de munca in tara respectiva. In primul rand sa se gandeasca cum sa faca legi care sa diminueze coruptia din Romania si abia dupa aceea sa propuna legi europene”, declara Emanuel Cioaca.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a avansat, marti, ideea ca romanii care lucreaza in strainatate sa aiba un singur permis de munca, valabil pentru o perioada limitata, ca mai apoi sa isi caute de munca in alta tara. In opinia sa, ar trebui sa nu se mai permita reinnoirea permisului de munca, dupa primul permis, exemplificand ca o persoana care primeste permis de munca in Germania nu se va intoarce niciodata in tari precum Romania sau Croatia.

Mai multe detalii despre propunerea ministrului Finantelor

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.