Guvernul Romaniei pregateste o ordonanta de urgenta pentru romanii din Marea Britanie

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota octombrie 6, 2019 18:30

Guvernul Romaniei pregateste o ordonanta de urgenta pentru romanii din Marea Britanie

Guvernul de la Bucuresti pregateste o ordonanta de urgenta (OUG) pentru romanii din Marea Britanie. Potrivit premierului Viorica Dancila, Executivul va discuta, in prima lectura, o serie de masuri in regim de urgenta privind asigurarea protejarii drepturilor cetatenilor, atat a celor romani din Marea Britanie, cat si a cetatenilor britanici din Romania, indiferent de deznodamantul procesului Brexit. 

Ordonanta de urgenta ar urma sa reglementeze situatia cetatenilor romani care si-au exercitat dreptul la libera circulatie pe teritoriul Marii Britanii pe perioada in care a fost stat membru al Uniunii Europene. 

„Protejarea drepturilor cetatenilor a reprezentat o prioritate a Guvernului pe intreaga durata a procesului Brexit. In negocierile purtate am dorit sa ne asiguram ca drepturile cetatenilor romani care locuiesc in Marea Britanie vor fi pe deplin respectate. Am primit, deja, asigurari in acest sens din partea Guvernului britanic si in continuare acordam o atentie deosebita modului de implementare a acestor angajamente. Vom discuta, in prima lectura, o serie de masuri in regim de urgenta pentru a asigura continuitatea drepturilor dobandite de catre cetatenii britanici in calitate de cetateni ai Uniunii Europene, care si-au exercitat dreptul la libera circulatie, in special dreptul de a locui, de a munci sau de a studia in Romania. Sunt masuri ce vizeaza dreptul de sedere, accesul la piata muncii, la educatie, recunoasterea calificarilor profesionale, drepturi de securitate sociala, decontarea serviciilor medicale”, a declarat Viorica Dancila, in deschiderea sedintei de Guvern.

Iti recomandam si: Un nou sistem de migratie in Marea Britanie dupa Brexit. Dupa ce va fi suspendata libera circulatie, vor fi atrasi doar cei mai destepti si performanti cetateni ai UE

Premierul a precizat ca prevederile proiectului de act normativ se refera strict la scenariul in care „Marea Britanie se retrage din Uniunea Europeana fara acord”.

„Aceste drepturi sunt garantate, respectand principiul reciprocitatii fata de tratamentul aplicabil cetatenilor romani de catre Marea Britanie. Guvernul Marii Britanii a inceput deja procesul de inregistrari, care va permite cetatenilor romani din Marea Britanie sa continue sa beneficieze de drepturile dobandite, indiferent de deznodamantul procesului Brexit prin obtinerea unui nou statut. Ordonanta de urgenta pe care o discutam reglementeaza situatia cetatenilor romani care si-au exercitat dreptul la libera circulatie pe teritoriul Marii Britanii pe perioada in care aceasta era stat membru al Uniunii Europene. In acest fel, actul normativ va asigura protejarea celor mai vulnerabili dintre cetatenii romani, persoanele care urmeaza un tratament medical la data retragerii. Acestia vor beneficia in continuare de acoperirea asigurarii medicale pe o perioada suficienta finalizarii tratamentului in curs. In mod similar, cetatenii britanici din Romania vor putea beneficia de acoperirea tratamentelor medicale aflate in desfasurare la data retragerii”, a explicat Dancila. 

Ea a adaugat ca ordonanta include, de asemenea, „dispozitii speciale privind cetatenii romani care, la data retragerii, au beneficiat de un drept de sedere in Regatul Unit si care iau decizia de a se intoarce in Romania”.

„Astfel este reglementat accesul acestora la diferite categorii de prestatii sociale, precum si recunoasterea, in Romania, a studiilor, calificarilor profesionale si exercitarea profesiilor reglementate… realizate in Regatul Unit. Prin aceste masuri ne respectam angajamentele publice si internationale pentru asigurarea protejarii drepturilor cetatenilor, atat a celor romani din Marea Britanie, cat si a celor britanici din Romania, indiferent de deznodamantul procesului Brexit”, a mai spus premierul.

 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.