Iohannis nu este de acord cu numirea Olgutei Vasilescu la Transporturi, din lista lipseste si Ilan Laufer: Solutia corecta ar fi fost inlocuirea acestui Guvern

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota noiembrie 20, 2018 14:34

Iohannis nu este de acord cu numirea Olgutei Vasilescu la Transporturi, din lista lipseste si Ilan Laufer: Solutia corecta ar fi fost inlocuirea acestui Guvern

Presedintele Klaus Iohannis a declarat marti ca remanierea guvernamentala este o solutie slaba si ca este in continire de parere ca solutia corecta ar fi fost inlocuirea acestui Guvern care a creat foarte multe probleme Romaniei. In declaratia de presa, Iohannis a aratat ca nu este de acord cu numirea Olgutei Vasilescu la Transporturi, din lista lipsind si Ilan Laufer, propus la Dezvoltare. 

Klaus Iohannis a enumerat ministrii revocati si pe cei numiti, insa in cazul Olgutei Vasilescu nu a fost semnat decretull de numire la Ministerul Transporturilor. Din lista celor numiti lipseste si Ilan Laufer, popus la Ministerul Dezvoltarii.

„Am emis decretul de remaniere, tinand cont de propunerile formulate. Asadar, se revoca din functia de membru al Guvernului ministrii Vasilescu, Andrusca, Ivascu, Cojocaru si Bran. Se ia act de demisia ministrului Fifor. Si se numesc in functia de membru al Guvernului urmatorii: domnul Les, ministrul Apararii, domnul Budai, ministrul Muncii si Justitiei Sociale, domnul Badalau, ministrul Economiei, domnul Breaz, ministrul Culturii si Identitatii Nationale, domnul Petrescu, ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, domnul Matei, ministrul Tineretului si Sportului. Celelalte doua propuneri le consider nepotrivite si vor fi refuzate”, a declarat seful statului, dupa ce a facut cateva consideratii pe tema remanierii.

Presedintele Romaniei a mai spus ca aceasta remaniere „este o solutie slaba”.

„Sunt in continuare de parere ca solutia corecta pentru Romania ar fi fost, si este in continuare, solutia inlocuirii acestui Guvern, care a creat foarte multe probleme Romaniei”, a afirmat presedintele, adaugand: „Dar, pana atunci, avem aceasta remaniere. Sunt de acord sa se faca o remaniere, insa trebuie sa tin cont de cateva lucruri aici”.

Klaus Iohannis a sustinut ca, „in primul rand, este nevoie sa ne amintim ca ne aflam in fata unei provocari grele”.

„Presedintia Consiliului Uniunii Europene pe care o vom prelua de la 1 ianuarie 2019 poate sa duca la un succes al Romaniei doar in masura in care ministerele isi fac treaba, fiecare expert isi face treaba si abordarea Romaniei este una coerenta. In concluzie, este nevoie de ministri care performeaza foarte bine”, a explicat Iohannis.

In opinia sa, al doilea lucru de care trebuie sa tinem cont este ca mai avem foarte, foarte putin timp.

„Deja au inceput si sunt in plina desfasurare vizitele pe care le primim din partea institutiilor europene pentru a ne ajuta sa ne pregatim, pentru a discuta si, da, de ce sa nu o spunem, pentru a verifica daca suntem pregatiti pentru a prelua aceasta Presedintie. Deci, trebuie sa actionam repede”, a precizat seful statului.

De asemenea, a anuntat ca depunerea juramantului va avea loc marti, la ora 15:30.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.