Londra gazduieste cel mai mare targ al universitatilor din Marea Britanie, pe 2 iunie

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase mai 29, 2018 17:26

Londra gazduieste cel mai mare targ al universitatilor din Marea Britanie, pe 2 iunie

Marea Britanie găzduiește în luna iunie cel mai mare târg de universități din Regat, unde studenții internaționali au oportunitatea de a se întâlni cu peste 100 de reprezentanți ai diferitelor universități britanice. Evenimentul este gratuit și are loc in data de 2 iunie în centrul Londrei.

Târgul de universități „UK university fair 2018” ofera vizitatorilor posibilitatea de a obține informații direct de la reprezentanții Universităților, Colegiilor și ai școlilor de limbi străine, în aceeași locație.

La eveniment poți afla mai multe detalii privind educația în Marea Britanie, cazarea în timpul studiilor și poți obține consiliere gratuită de la experți în ceea ce privește întregul proces de aplicare.

Este foarte important ca studenții să fie cât mai bine informați înainte de a alege locul și domeniul de studiu. Consultanții internaționali o să vă stea la dispoziție și o să vă ajute cu toate informațiile necesare pentru a face alegerea corectă.

Peste 100 de expozanți ai instituțiilor de învățământ superior vor fi prezenți la târgul educațional, printre care și ultimii trei câștigători ai premiului „Times University of the Year”, respectiv Lancaster, Leeds and Surrey. De asemenea vor fi la eveniment și colegiul King’s College din Londra (clasat pe locul 23 în ranking-ul Quacquarelli Symonds în 2018) si Montfort & Exeter, premiata cu aur în anul 2017 pentru excelența cadrelor didactice.

O mare selecție de consilieri educaționali te așteaptă la târg, unde poți sta de vorba cu ei, ca să te ghideze de-a lungul întregului proces de aplicare. Printre ei se află grupul educațional Cambridge, Kaplan și Navitas, care ofera îndrumare directă către universitățile britanice.

Vizitatorii au posibilitatea de a participa gratuit la diferite seminarii unde pot afla totul despre procesul de aplicare la Universitățile de top din Marea Britanie, inclusiv despre examenul de limbă engleză, IELTS.

La eveniment poți afla gratuit informații despre finanțarea studiilor, fonduri și burse internaționale oferite de universități și ce trebuie să faci pentru a le obține.

În cadrul evenimentului ai posibilitatea de a face programări gratuite pentru obținerea unei vize, unde echipa te poate îndruma în ceea ce privește aplicarea și obținerea unei vize pentru studenți sau pentru vizitatori.

Echipa de predare va fi prezentă în permanență pentru a te sfătui și pentru a-ți răspunde tuturor întrebărilor legate de examenul de limbă engleză IELTS.

Târgul universităților britanice va avea loc sâmbătă pe data de 2 Iunie 2018, începând cu ora 12:00 până la ora 17:00 la Royal Lancaster London care se află la o distanță de mers pe jos de la stațiile de metrou Lancaster Gate și Paddington.

UK University Fair London
Date: Saturday 2nd June, 2018
Time: 12:00-17:00
Location: Royal Lancaster London

Intrarea este gratuită în urma înscrierilor online. Royal Lancaster London www.ukunifair.co.uk

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora