Michel Barnier sustine ca sunt divergente serioase intre UE si Marea Britanie pe acordul Brexit

Cristiana Bota
By Cristiana Bota martie 6, 2020 13:43

Michel Barnier sustine ca sunt divergente serioase intre UE si Marea Britanie pe acordul Brexit

Negociatorul-sef al UE, Michel Barnier, a facut joi o prima evaluare a stadiului negocierilor dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie privind viitoarea relatie pe acordul Brexit. Barnier sustine ca s-au constatat puncte comune, dar si divergente serioase dupa o prima sesiune de negocieri. 

„Am constatat ca avem puncte comune in privinta obiectivelor noastre si a unor puncte specifice, cum ar fi cooperarea in domeniul nuclear civil sau participarea Regatului Unit la unele programe ale Uniunii. Dar exista si divergente. Acestea sunt foarte serioase”, a spus joi Michel Barnier, seful echipei de negociatori a UE. Dar, a adaugat el, aceasta evolutie este fireasca dupa o prima sesiune de negocieri.

UE si Marea Britanie au inceput in aceasta saptamana negocierile privind viitorul acord comercial, iar Barnier a prezentat concluziile acestei prime runde intr-o conferinta de presa sustinuta la Bruxelles.

Una dintre diferentele mentionate de negociatorul-sef al UE se refera la pescuit, pozitia Uniunii fiind includerea in acordul bilateral al „unei solutii echilibrate pentru pescuit”, deoarece considera „impracticabila” cererea Marii Britanii de a negocia in fiecare an un acces reciproc la zonele de pescuit.

Tot la capitolul divergente, negociatorul-sef al UE a citat chestiunea conditiilor de concurenta loiala, afirmand ca britanicii dau asigurari ca au „ambitii de standarde ridicate”, dar „nu vor sa includa aceste angajamente intr-un acord comun”.

UE se teme in special sa aiba la granita sa o economie dereglementata care nu ar mai respecta normele in domeniile social, de mediu sau al ajutoarelor de stat, noteaza AFP, citata de Agerpres.

Un alt punct sensibil, potrivit lui Barnier, este relatia cu Curtea de Justitie a UE, dat fiind ca britanicii nu vor ca aceasta „sa joace un rol” in interpretarea dreptului european in caz de diferend intre cele doua parti.

Dar, in ciuda acestor diferente, Michel Barnier a spus ca el continua sa creada ca este posibil sa se ajunga „la un acord bun pentru cele doua parti” si ca Marea Britanie si UE au o provocare comuna: „sa agreeze, impreuna, reguli de baza pentru o cooperare viitoare: pentru comert si pentru calatorii si sa agreeze, impreuna, sa mentina in viitor standarde inalte coerente si compatibile, care sa protejeze cetatenii, consumatorii, lucratorii si planeta noastra”.

 

 

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.