OUG pe legile justitiei a fost adoptata de Guvernul Romaniei. Ministrul Justitiei nu a mers la Comisia de la Venetia pentru a cere aprobare

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase octombrie 15, 2018 18:01

OUG pe legile justitiei a fost adoptata de Guvernul Romaniei. Ministrul Justitiei nu a mers la Comisia de la Venetia pentru a cere aprobare

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență (OUG) pentru modificarea legilor justiției. Toader a precizat că nu a mers la Comisia de la Veneția, pentru a solicita sau lua aprobare.

Ordonanța Guvernului preia doar o parte dintre recomandările Comisiei de la Veneția, precum amânarea pensionarii anticipate a magistraților, iar ministrul Justiției nu exclude să fie făcute noi modificări la cele trei legi controversate.

Înainte de ședința de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a ținut să declare că ordonanță de urgență pune legile justiției în acord cu recomandările specialiștilor internaționali în drept.

O oră a fost suficientă pentru ca miniștrii să-și dea acordul pe textul care modifică cele 3 legi ale justiției.

Guvernul a preluat însă doar o parte dintre recomandările făcute de Comisia de la Veneția – una dintre ele se referă la pensionarea anticipată a magistraților, după 20 de ani de vechime. De asemenea, Guvernul a stabilit modificări reguli noi și pentru accesul procurorilor la funcții.

Principalele declaraţii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader:

– se măreşte vechimea necesară în profesie în magistratură pentru cei care vor dobândi funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT, care în prezent sunt de opt ani. Durata va fi vechimea minimă de 15 ani

– la DIICOT și la DNA crește vechimea în profesie pentru a putea accede, la zece ani. Ca să ajungi procuror la DNA sau DIICOT va fi necesară o vechime de zece ani

– Ministerul Justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară, pentru a vedea dacă există indiciile unei abateri disciplinare de către procurori. Prin raportare la 132 din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Autoritatea ar fi pur declarativă, dacă nu ai putea interveni dacă se realizează abateri comportamentale ale procurorilor

– o altă modificare se referă la CSM. Membrii Consiliului pot fi revocați, dacă își pierd încrederea celor care i-au ales. Încrederea e un factor de natură subiectivă, care nu poate fi cuantificat

– pensionarea anticipată a magistraţilor a fost amânată până la sfârşitul anului 2019

– altă modificare: se prevede că pe viitor, apelurile se vor judeca în complet de trei judecători și am dat curs solicitării CSM, amânând. Apelul în complet de trei judecători se va judeca din 2020

– legile justiției sunt și ele perfectibile, probabil vor fi necesare și alte modificări. Am mers de două ori la Comisia de la Veneția, cu draftul de Ordonanță în mână, ca să discutăm coordonatele noilor reglementări, în raport cu standardele europene, nu să cer aprobare.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.