Presedintele Iohannis le cere cercetatorilor performanti ai Romaniei sa nu mai plece in strainatate

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase mai 22, 2017 21:37

Presedintele Iohannis le cere cercetatorilor performanti ai Romaniei sa nu mai plece in strainatate

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un apel, luni, la Braşov, pentru pastrarea cercetatorilor performanti in tara. „Dacă vrem să păstrăm România pe harta europeană şi mondială a cercetării şi inovării este obligatoriu să ne asumăm ca prioritate finanțarea acestor domenii strategice pentru România”, a spus Iohannis, prezent la o dezbatere dintre membrii comunităţii ştiinţifice şi reprezentanţi ai mediului privat, tinta fiind realizarea unui parteneriat public-privat pentru susţinerea domeniului cercetării. 

„Din nefericire, România nu a fost niciodată suficient de generoasă cu cercetarea și cu cercetătorii. Investițiile în acest domeniu aduc prea puțin capital politic și, din păcate, finanțarea cercetării ne plasează încă, sau încă o dată, pe ultimele poziții în Uniunea Europeană, cu efecte directe asupra performanței României”, a spus președintele țării.

Cercetarea în România poate depăși barierele existente prin „creșterea conectivității dintre activitatea de cercetare-dezvoltare din mediul universitar și activitatea de producție a agenților economici”.

Citeste si: Iohannis, taxat de presa britanica dupa ce a mutat steagul Marii Britanii plasat intre el si jurnalisti. VIDEO

Iohannis s-a angajat sa apere drepturile romanilor din Marea Britanie si sa obtina maximum la negocieri: Romanii nu au de ce se teme!

Presedintele Romaniei, la summit-ul de la Bruxelles: Greutatea cade pe soarta romanilor care muncesc si traiesc in Marea Britanie. Vom negocia astfel incat sa aiba toate drepturile

„Îmi doresc să discutăm astăzi despre acele oportunități și posibilități reale de a aduce activitatea extrem de importantă a cercetătorilor mai aproape de reprezentanții mediului economic și, de ce nu, mai aproape de publicul larg. Această legătură este esențială pentru dezvoltarea României”, a spus Klaus Iohannis.

Pentru a convinge cercetătorii performanți și cu potențial să rămână în țară avem nevoie de stabilitate și consecvență legislativă și politică, a subliniat președintele Iohannis: „Prea mulți dintre aceștia aleg să își desfășoare activitatea în alte state, unde le sunt asigurate cu totul şi cu totul alte condiții de muncă”.

„Dacă vrem să păstrăm România pe harta europeană şi mondială a cercetării şi inovării este obligatoriu să ne asumăm ca prioritate finanțarea acestor domenii strategice pentru România. Toate aceste aspecte au reieșit din numeroasele dezbateri derulate cu ocazia primei etape a proiectului «România Educată»”, a adăugat șeful statului.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.