Profesorii care au primit sub nota 5 la examenul de titularizare nu vor mai avea dreptul sa predea ca suplinitori, a anuntat Ministerul Educatiei

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota iulie 25, 2019 14:34

Profesorii care au primit sub nota 5 la examenul de titularizare nu vor mai avea dreptul sa predea ca suplinitori, a anuntat Ministerul Educatiei

Ministerul Educatiei ia o masura in premiera. Profesorii care au primit sub nota 5 la examenul de titularizare nu vor mai avea dreptul sa predea ca suplinitori, a anuntat, joi, ministrul Ecaterina Andronescu. 

Masura este prevazuta in metodologia privind organizarea examenului de titularizare, a explicat Ecaterina Andronescu la HotNews.ro.  In total, aproximativ 8.000 de persoane se afla in situatia de a nu mai primi ore ca suplinitori, intre acestia numarandu-se cei care au luat sub nota 5 la examenul scris la titularizare si cei care s-au retras.

Potrivit ministrului, prin astfel de masuri ar putea creste calitatea predarii in invatamantul preunivesitar, dupa model universitar. Andronescu a mai declarat ca nici cei 3.960 de profesori care s-au retras din examen nu vor mai fi primiti la catedra.

Masura ar putea crea haos in sistem, insa Ecaterina Andronescu este de parere ca sunt suficienti profesori care sa predea de la toamna.

Rezultatele la examenul de Titularizare 2019

”In metodologie scrie ca cei care n-au promovat, sau au promovat cu note sub 5, nu intra in invatamant. Scrie in metodologie! In momentul in care eu vreau sa intru la titularizare ma duc sa incerc marea cu degetul? Adica intru in examen, constat ca nu stiu nimic si dau lucrarea si ma retrag. De ce sa fac eu discriminare intre cel care a dat lucrarea pentru ca nu a stiut subiectul si cel care a stat acolo si a luat 4.50. Si atunci trebuie sa aplicam aceeasi unitate de masura incepand din 9 septembrie”, a spus Ecaterina Andronescu.

”Daca Ministerul Educatiei nu este sustinut sa ridice putin stacheta, eu nu stiu daca mai e ceva de facut pentru scoala asta romaneasca. Nu se poate! 3.960 de candidati s-au retras din concurs. Adica ei sunt smecheri. Am vazut ca nu stiu subiectul, ma retrag din concurs ca ma duc suplinitor la toamna. Nu va suparati, dar nu se poate”, a spus Andronescu.

Ministrul Educatiei vrea sa implementeze sistemul de selectie a profesorilor din universitati.

”Uitati-va dumneavostra, Politehnica este o institutie care se claseaza prima din Romania, la fel si Babes Bolyai. De ce se intampla lucrul asta? Pentru ca au avut exigente la intrarea in invatamant a profesorilor. Noi niciodata, in Politehnica, nu am coborat sub o medie stabilita de Senat, media anilor de studii. Daca era cu o sutime n-am coborat, pentru ca nu te mai puteai opri dupa aceea. Si atunci, obtinand drept cadre didactice numai sefi de promotie si oamenii din primele randuri avem perspectiva. Asta trebuie sa facem si in invatamantul preuniversitar. Nu se poate sa fii profesor care sa nu fi in stare sa treci un examen. Eu cand am intrat, desi am fost sefa de promotie, am dat examen de intrare ca asistent. Dupa trei ani am dat examen sa intru ca sef de lucrari. De aceea, universitatile au niste standarde pe care nu le depasesc”, a declarat Andronescu.

Intrebata daca prin aceasta masura nu vor exista destui profesori pentru sistemul de invatamant preuniversitar, Andronescu a spus ca sunt suficienti profesori pentru anul scolar urmator.

”Nu mai este cazul acesta, pentru ca a scazut numarul de elevi atat de mult incat nu ne mai punem problema ca ramanem fara profesori. Acum exista chiar o presiune pentru intrarea in sistem si atunci avem si noi sansa sa facem o selectie la intrare foarte buna”, a spus ministrul Educatiei.

Potrivit rezultatelor la examenul de Titularizare 2019, 12 candidati au luat nota 1 curat. Cu alte cuvinte nu au fost in stare sa rezolve niciun subiect, timp de 4 ore. Numai 46 la suta dintre participanti au luat peste 7.

La polul opus, 92 de inscrisi au obtinut 10 curat, in timp ce 46,8% au obtinut peste 7. Rezultatele examenului de Titularizare sunt, insa, mai slabe ca in anii trecuti.

Rezultatele la Titularizare anuntate de Ministerul Educatiei arata ca mai putin de jumatate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obtinut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioada nedeterminata. Datele de la Ministerul Educatiei arata ca, inainte de contestatii, rata notelor peste 7 obtinute de candidatii care au participat la proba scrisa este de 46,86%, mai mare decat in 2018 cand a fost 47,40%, respectiv 45,73% in 2017. 92 de candidati (0,47%) au obtinut nota 10, iar 9.072 de candidati (46,39%) au obtinut note intre 7 si 9,99. 19,10% dintre candidati au luat note mai mici de 5. Aceleasi date arata ca 4.000 de profesori au luat sub 5 la proba scrisa, iar alti 3.960 de profesori au iesit din examen.

 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.