Ryanair a lansat bilete la pret redus pentru toate rutele din Europa operate de companie

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota septembrie 25, 2019 09:40

Ryanair a lansat bilete la pret redus pentru toate rutele din Europa operate de companie

Ryanair, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa, scade preturile la biletele de avion pe toate rutele din Europa. Compania a lansat marti campania „ Brrr-illanta”, o promotie de iarna, cu bilete de la 14,99 de euro, pentru toate rutele europene operate de companie.

Oferta se aplica la zborurile operate de compania aeriana in perioada octombrie – mai, si este valabila incepand de astazi, pana vineri, 27 septembrie, la miezul noptii, a anuntat compania. 

“Pentru saptamana aceasta am setat preturile de la doar 14,99 euro pe intreaga retea de rute europene pentru calatorii in perioada octombrie – mai”, spune Alejandra Ruiz, Ryanair.

In 2019, Ryanair se asteapta la un declin al profitului, deoarece preturile biletelor ar putea scadea cu pana la 2%. Pretul mediu al unui bilet dus a scazut cu 6% anul trecut, la 37 de euro, dar a fost compensat de cheltuielile cu serviciile, cum ar fi rezervarile la hoteluri sau inchirierile de masini. Pentru actualul an fiscal, reprezentantii Ryanair au apreciat ca sunt „prudenti” in legatura cu evolutia preturilor.

In urmatorii patru-cinci ani, seful Ryanair se asteapta „la aparitia a patru sau cinci mari companii aeriene europene”. El s-a referit la Ryanair, Lufthansa, IAG (proprietarul British Airways), Air France-KLM si, probabil, Easyjet.

Fuziunile altor operatori aerieni vor duce „la unele presiuni asupra preturilor”, a avertizat O’Leary. Acesta a adaugat: „Preturile biletelor vor incepe sa creasca din nou deoarece in acest moment ele sunt in mod artificial scazute”.

In pofida unei cresteri cu 7% a numarului de pasageri transportati, Ryanair a fost numita pentru al saselea an „cea mai putin placuta companie aeriana” pentru zborurile pe distante scurte din Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de grupul consumatorilor „Which?”.

Neil Sorahan, directorul financiar al Ryanair, a afirmat pentru BBC ca nu-si pierde prea mult timp ingrijorandu-se de rezultatele sondajelor, iar cel mai important pentru companie este ca zborurile sale sa ajunga la timp.

Ryanair, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa dupa numarul de pasageri, opereaza 21 de rute de pe aeroporturile din Romania, respectiv Bucuresti si Craiova.

 

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.