Serviciul National de Sanatate din Marea Britanie (NHS) in criza acuta. Zeci de mii de operatii au fost anulate, sectiile de Urgente sunt supra-aglomerate

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase ianuarie 10, 2018 11:11

Serviciul National de Sanatate din Marea Britanie (NHS) in criza acuta. Zeci de mii de operatii au fost anulate, sectiile de Urgente sunt supra-aglomerate

Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) trece printr-o criză acută, cu zeci de mii de operații ne-urgente anulate. Mai mulți miniștri au fost nevoiți să-și ceară scuze pentru această situație care pare să se repete în fiecare iarnă.

„În spitale sunt locuri de șezut”, a răspuns ministrul adjunct al sănătății, Philip Dunne, unei interpelări venite din partea unei deputate din opoziție care spunea că în circumscripția ei din nordul Angliei unii pacienți au fost nevoiți să doarmă pe jos din cauza supra-aglomerării.

Intervenția lui Dunne a fost calificată drept „revoltătoare și ignorantă” și urmează la numai câteva zile după scuzele cerute pentru situația din NHS mai întâi de premierul Theresa May și apoi de ministrul sănătății, Jeremy Hunt.

„Știu că e dificil, știu că e frustrant, știu că e dezamăgitor și-mi cer scuze” a spus premierul May.

„Recunosc că e dificil pentru persoanele care trebuie să îndure amânări. Recunosc că e dificil când cineva este întârziat la internare în spital sau dacă cuiva i-a fost amânată operația și sperăm să ne asigurăm că acele operații sunt reprogramate cât mai curând cu putință”, a mai spus ea.

Premierul May a mulțumit lucrătorilor de la departamentul Urgențe al spitalului Frimley Park din comitatul Surrey din sudul Angliei pe care l-a vizitat, care în perioada Crăciunului a fost plin în proporție de 99,8%.

Supra-aglomerare la Urgențe, departamentele functioneaza in regim de avarie

Pe ansamblul țării, luna aceasta au fost amânate circa 50000 de operații ne-esențiale, iar în ultima săptămână a anului gradul de ocupare a paturilor de spital a fost de 93,5%, gradul maxim recomandat fiind de 85% pentru a preveni infecțiile spitalicești.

Crizele de iarnă în NHS nu sunt noi, ele au apărut cu regularitate în perioadele de iarnă în anii trecuți în pofida finanțării bugetare protejate an de an pentru sănătate, iar în multe spitale există un deficit de medici și asistente medicale.

Criticii acuză guvernul Partidului Conservator de desființarea a circa 40% dintre centrele de asistență ambulatorie înființate de fostul guvern Laburist, ceea a pus o mare presiune pe departamentele de urgență ale spitalelor.

Ministrul Hunt spunea că departamentele de urgență primesc acum zilnic 3000 de pacienți în plus față de anul trecut. Eusoscepticii spun că o bună parte dintre aceștia provin din țările Uniunii Europene și că, deși au tot dreptul la asistență medicală în calitate de contribabili, presiunea pe care aceștia o pun pe NHS contribuie și ea la această nouă criză de iarnă.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora