Theresa May este optimista in privinta adoptarii acordului cu UE pe tema Brexit inainte de 31 octombrie

Ilinca Tanase
By Ilinca Tanase mai 2, 2019 14:52

Theresa May este optimista in privinta adoptarii acordului cu UE pe tema Brexit inainte de 31 octombrie

Premierul britanic Theresa May nu a renuntat la ideea iesirii Regatului din Uniunea Europeana desi noua data limita convenita cu reprezentantii UE, 31 octombrie, ar permite organizarea unui nou referendum pe aceasta tema in urma caruia britanicii ar putea decide anularea Brexit-ului.

Theresa May a avut noi negocieri cu opozitia laburista in privinta adoptarii de catre parlament a acordului de iesire din Uniunea Europeana. In urma acestora sefa cabinetului de la Londra s-a declarat optimista pentru o intelegere cu partidul lui Jeremy Corbyn si implicit pentru indeplinirea Brexit-ului inaintea datei limita de 31 octombrie.

Disensiunile anterioare dintre putere si opozitie au dus la esecuri repetate de adoptare a acordului de iesire a Marii Britanii din UE. Acordul negociat de premier cu reprezentantii de la Bruxelles a fost respins de trei ori de parlament doar decizia de ultim moment luata de UE prin care a stabilit ca noua data limita a Brexit-ului sa fie de 31 octombrie ducand la amanarea unei iesiri a Regatului Unit din UE fara niciun acord.

Noile discutii purtate de Theresa May si Jeremy Corbyn asupra acordului par insa a fi mai putin tensionate, May declarand miercuri ca opozitia pare dispusa sa-si dea acceptul pentru o uniune vamala post-Brexit cu UE, un prim pas extrem de important

Premierul a parut de asemenea sa admita ca o eventuala aprobare a acordului in parlament este improbabila inainte de 23 mai si ca atare Marea Britanie va trebui sa ia parte la alegerile europarlamentare programate la acea data.
Dar aceste evolutii nu sunt deloc pe placul unei bune parti a deputatilor Partidului Conservator, al carui lider este premierul May.

Acesti deputati, in marea lor majoritate adepti ai unui Brexit dur, sunt nemultumiti, in primul rand de amanarea iesirii din UE si in al doilea rand de aceste compromisuri cu opozitia, condusa de un stangist ca Jeremy Corbyn.

In plus, pozitia premierului May este impopulara in randul activistilor partidului, nemultumiti ca trebuie sa participe la campania pentru scrutinul euro-parlamentar si in randurile electoratului Conservator, in marea sa majoritate pro-Brexit.

Partidul Conservator se asteapta pierderea unui mare numar de mandate de consilier in alegerile locale de joi din Anglia, iar in sondajele de opinie pentru alegerile europarlamentare Conservatorii sunt la 14%, ceea ce ar fi cel mai slab rezultat al lor intr-un scrutin national de la introducerea votului universal acum 100 de ani.

De prabusirea Conservatorilor in sondaje profita noul Partid Brexit infiintat de Nigel Farage, cel care acum cinci ani obtinea in fruntea Partidului Independentei Regatului Unit (UKIP) 27% in alegerile europene, un scor similar fiind prezis pentru el si acum.

Nici Partidul Laburist nu sta pe roze, desi sondajele il dau la egalitate cu Partidul Brexit. Laburistii sunt divizati intre aripa anti-Brexit, care doreste sprijinirea unui nou referendum la care sa fie supus acordul Brexit si aripa pro-Brexit, in frunte cu Corbyn, care este sceptica cu privire la un nou plebiscit.

In orice caz urmatoarele trei saptamani, marcate de cele doua teste electorale importante, locale si europene, ar putea, in cazul unui previzibil rezultat slab al Partidului Conservator pecetlui soarta premierului May a carei pozitie este oricum subreda in funtea partidului si a unui guvern minoritar.

Asa incat optimismul prudent al premierului May in legatura cu posibila aprobare a acordului Brexit in parlament poate fi, ca si pana acum, expresia unui demers politic care devine din ce in ce mai indoielnic.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.