Un nou referendum pe tema Brexit? Parlamentul Marii Britanii va respinge planului premierului Theresa May, sustine un fost ministru britanic

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota noiembrie 12, 2018 23:51

Un nou referendum pe tema Brexit? Parlamentul Marii Britanii va respinge planului premierului Theresa May, sustine un fost ministru britanic

BREXIT – Parlamentul Marii Britanii va respinge planul premierului Theresa May privind iesirea Regatului Unit din Uniunea Europeana, astfel ca alegatorilor ar trebui sa li se ofere un nou referendum cu privire la apartenenta tarii la blocul comunitar, a declarat luni fostul ministru britanic al educatiei Justine Greening, transmite Reuters. 

Greeneing a spus ca legislativul de la Londra probabil va respinge varianta iesirii Regatului Unit din UE in absenta unui acord intre Londra si Bruxelles.

In opinia sa, ar trebui sa aiba loc un nou referendum, in care alegatorii britanici sa aiba de optat intre trei scenarii posibile: acordul propus de Theresa May, ramanerea tarii in UE si parasirea blocului comunitar in termenii Organizatiei Mondiale a Comertului.

Jurnalistul Sam Coates, de la publicatia The Times, a afirmat joi ca acordul cu Uniunea Europeana privind retragerea Regatului Unit din blocul comunitar va fi publicat marti dupa ce in ziua anterioara cabinetul britanic va analiza intelegerea, potrivit unui proiect de calendar care este discutat la Londra. Ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, ar urma sa se intalneasca marti cu negociatorul-sef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, in aceeasi zi cu publicarea Acordului de Retragere complet si cu conturarea declaratiei politice.

Pe de alta parte, Partidul Laburist britanic (de opozitie) a anuntat ca va face demersuri pentru organizarea unor alegeri parlamentare si, posibil, pentru un nou referendum privind apartenenta la Uniunea Europeana daca planul premierului Theresa May privind iesirea Regatului Unit din blocul comunitar va fi respins, a anuntat luni purtatorul de cuvant pentru Brexit al laburistilor britanici, Keir Starmer, noteaza Reuters.

”Daca acordul este respins atunci noi vom solicita alegeri generale. Daca acest lucru nu se intampla, atunci trebuie sa ramana pe masa toate optiunile si printre acestea se afla cea pentru un vot public”, a spus Starmer.

Intrebat duminica despre posibilitatea unui nou referendum, liderul laburist Jeremy Corbyn a afirmat ca acesta a avut deja loc si ca acum este timpul ca populatia sa fie unita.

Intr-o scrisoare trimisa saptamana trecuta de catre premierul britanic Theresa May aliatului sau nord-irlandez Partidul Democratic Unionist (DUP), sefa executivului britanic explica faptul ca Uniunea Europeana insista ca Irlanda de Nord sa ramana aliniata cu Republica Irlanda in privinta reglementarilor, pentru a se evita revenirea la o frontiera fizica intre cele doua parti ale insulei irlandeze.

Aceasta solutie, asa-numita ‘plasa de siguranta’, ar interveni pana la ajungerea la un acord privitor la viitoarea relatie dintre Uniunea Europeana si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Theresa May a adaugat ca ‘nu va accepta niciodata o solutie care ar diviza Regatul Unit’.

Scrisoarea sugereaza, totusi, ca pentru Irlanda de Nord ‘ar putea fi nevoie de solutii de aliniere specifice in anumite scenarii’.

Cotidianul The Times a relatat joi ca acordul cu Uniunea Europeana privind retragerea Regatului Unit din blocul comunitar va fi publicat marti dupa ce in ziua anterioara cabinetul britanic va analiza intelegerea, potrivit unui proiect de calendar care este discutat la Londra. Ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, ar urma sa se intalneasca marti cu negociatorul-sef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, in aceeasi zi cu publicarea Acordului de Retragere complet si cu conturarea declaratiei politice.

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord va parasi blocul comunitar european la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeana doreste sa nu fie creata o ‘frontiera dura’ intre Irlanda de Nord si Republica Irlanda, astfel incat provincia Irlanda de Nord sa ramana in uniunea vamala si in piata unica europene. Aceasta varianta ar crea insa o divizare intre Irlanda de Nord si restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care considera ca astfel s-ar compromite integritatea teritoriala a tarii.

Daca acordul de retragere a Regatului Unit din UE nu stabileste o alta data sau daca, in conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona si de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotaraste in unanimitate ca tratatele inceteaza sa se aplice de la o data ulterioara, ansamblul dreptului primar si secundar al Uniunii Europene va inceta sa se aplice Regatului Unit incepand cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni in acel moment o tara terta.

loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.